Foarte rapid, iată drumul parcurs. În 2021 a luat naștere inițiativa TeachOn, care s-a concretizat în platforma prin care interacționăm astăzi. Proiectul a evoluat treptat, trecând prin mai multe etape. La început, a oferit soluții prin care ne-am sprijinit reciproc în procesul de predare, constrâns de schimbări neașteptate. A urmat o perioadă de retragere și rezistență, în care s-a încercat recuperarea a ceea ce ne-a lipsit și care este fundamental uman în educație. Această etapă a fost marcată de o distanțare intenționată, uneori chiar acidă, față de tehnologie, mai cu seamă dacă nu ne-am simțit confortabil în etapa în care a fost obligați să recurgem la ea.

Iar acum, TeachOn apare din nou în scenă, într-o fază matură, în care articolele, proiectele, ideile prezentate sunt categoric surse de sinteză mentală. Chiar întoarcerea la TeachOn, căutând utilitatea platformei, este un argument pentru faza ei de maturitate, în care suntem utilizatori autentici ai tehnologiei și reușim să o plasăm ierarhic în rândul instrumentelor pe care le folosim.

Între timp, printre faze și aparenta încăpățânare de a nu renunța, ce de fapt este un soi de responsabilitate socială pe care fiecare profesor o poartă, s-au mai întâmplat două FDI-uri.

În 2023, prin CNFIS-FDI-2023-0408 – „Platformă digitală pentru dezvoltarea și adaptarea proceselor educaționale la contextul actual, cu respectarea eticii și deontologiei academice” – s-au elaborat resurse educaționale moderne: jocuri 2D și 3D, simulări, podcasturi educaționale, dar și cursuri despre cum să le creezi și cum să le integrezi în strategia didactică, pentru a-ți servi în predare, învățare și/sau evaluare.

În 2024 s-a demarat proiectul CNFIS-FDI-0624 – „Educație 5.0 pentru Industrie 5.0”. Din experiența acumulată, ne-am dat seama că, pentru a evolua, legătura cu piața muncii, cu angajatorii studenților noștri, este esențială. Am deschis dialogul, iar produsele proiectului au fost elaborate într-un trio autentic: profesori, studenți, angajatori. S-au dezvoltat spații virtuale de exercițiu, realități îmbogățite (enriched realities), prin care studenții explorează fabrica de ciocolată, un CNC sau se joacă cu moleculele în simulări 3D.

Elementele au fost co-create, iar produsul final a fost forțat încă de la început să fie integrat într-un tip de predare bazată pe dovezi și atent calibrată cu momentul optim de plasare în situațiile de învățare propuse studenților.

Cu alte cuvinte, am intrat în pedagogii inovative. Am știut, n-am știut? Ne-am creat, prin crescendoul descris până acum, contextul în care am ajuns la trăirea pedagogiilor inovative. Altfel spus, ne-am adus la zi.

Iar acum, TeachOn apare din nou în scenă, într-o fază matură, în care articolele, proiectele, ideile prezentate sunt categoric surse de sinteză mentală. Chiar întoarcerea la TeachOn, căutând utilitatea platformei, este un argument pentru faza ei de maturitate, în care suntem utilizatori autentici ai tehnologiei și reușim să o plasăm ierarhic în rândul instrumentelor pe care le folosim.

Înainte de concluzii, să oferim mai mult context de discuție. În aceste echipe interdisciplinare, am simțit pentru prima dată ce șansă extraordinară are pedagogia în această perioadă. Pedagogia este puntea de legătură între principiile învățării și practicile de predare. Sigur, era și înainte, doar că acum, în era în care avem impresia că tehnologia guvernează procesele, i se cere imperativ pedagogiei să explice cum se creează această punte din dorința de a păstra controlul.

Nu o dată i-am găsit în întâlnirile noastre de proiect pe colegii de echipă îndreptându-se spre pedagog. Pentru că transformarea digitală a produs deja mutații în învățare, iar tot pedagogia este puntea care poate calibra procesul printr-o practică reflexivă bazată, din nou, pe evidențe. Sigur că, din rolul în care am simțit ani de zile că pedagogia este Cenușăreasa științelor, a fost o reală plăcere să ajung la concluzia că, de fapt, proiectele noastre au fost și laboratoare de inovare pedagogică.

Momentele de învățare de impact sunt acele clipe în care un student descoperă o conexiune profundă cu materialul studiat. Acele momente de „Aha!”, în care simțim că au făcut cuplu cu ceea ce ar trebui să înceapă să învețe. Este intersecția cu spațiul din care devin realmente curioși. Cât nu tânjesc profesorii după curiozitatea studenților? De acolo încolo, obiectivele sunt ca și atinse.

Crearea unui mediu propice pentru astfel de momente implică utilizarea strategiilor de învățare activă, învățare prin rezolvare de probleme și experiențe hands-on, care stimulează curiozitatea și angajamentul. Iar în spații virtuale, aceste momente apar mai repede.

Posibile explicații: nu le e teamă să strice CNC-ul, învățarea devine o experiență încorporată, chiar propriul corp este expus în spațiul virtual, iar, odată obișnuiți cu asta (pentru că nu sunt – stau în bănci, protejați și imobili), apare un fel de relaxare care lasă curiozitatea să se manifeste.

Exprimarea recunoștinței poate crește motivația studenților și le poate îmbunătăți starea emoțională, favorizând un climat educațional empatic și colaborativ. În astfel de scenarii de învățare, exprimarea recunoștinței se face mutual, deoarece profesorul predă și învață în același timp, iar studenții știu asta și privesc cu admirație nivelul de maturitate al profesorilor dedicați lor.

În dezvoltarea produselor proiectelor, fiecare element integrat avea nevoie să fie argumentat. De ce trebuie afișat timpul pe ecranul de lucru sau în mediul virtual în care intră cu ajutorul ochelarilor VR? De ce este important să știi ce competență anume lucrezi? Care este dozajul sănătos de VR? Ce date îți indică dacă s-a produs învățare sau nu?

Rămânem tributari gândului că profesorul trebuie să fie, prin propriul exemplu, primul argument pentru învățare. Pedagogiile inovative aduc schimbări semnificative în educație, oferind soluții pentru a face învățarea mai eficientă, atractivă și incluzivă. Pentru a simți cum se generează aceste soluții, elementele de pedagogie inovativă trebuie trăite.

Profesorul are nevoie să exprime, prin prezența sa, nivelul de competență pe care îl are, trebuie să demonstreze autonomie, mai cu seamă în utilizarea tehnologiei, și să fie capabil să evidențieze, chiar prin traseul fișei disciplinei, legătura dintre ceea ce propune prin disciplina sa și alte discipline. Și toate acestea, sub imperiul unei stări de bine care să fie rezultatul procesului.