Din 2007, România este membră a Uniunii Europene, cea mai de succes organizație politică internațională din istorie, alături de alte 26 de țări europene în prezent. Ca membră a acestei organizații, țara noastră furnizează date cu privire la activitățile economice, sociale, politice, din domeniul sănătății, al științei și tehnologiei, etc., care sunt colectate la nivel național și apoi transmise către Comisia Europeană, care este “guvernul” Uniunii Europene. În lumea complexă în care trăim, necesitatea disponibilității unor date corecte și comparabile între țări, regiuni, orașe și, în general, între entități diferite, este extraordinară, deoarece aceste date se află la baza formulării politicilor publice, a priorităților și strategiilor promovate atât la nivel regional și național, cât și, în cadrul Uniunii Europene, la nivel supranațional.
Eurostat este oficiul statistic oficial al Uniunii Europene, iar misiunea sa este aceea de a oferi date și statistici de calitate ridicată referitoare la țările europene. Acestea sunt produse în strânsă colaborare cu institutele naționale de statistică și cu alte autorități ale țărilor care furnizează date către Eurostat, acest parteneriat fiind cunoscut sub numele de Sistem Statistic European (SSE). Din acest sistem fac parte, pe lângă autoritățile statistice din Uniunea Europeană, și cele din țările Zonei Economice Europene și Elveția.
Din perspectiva predării și cercetării, Eurostat este, însă, o neprețuită resursă de date referitoare la țările care contribuie cu informații, aici găsindu-se statistici la nivel de țară și de regiune, dar și la nivelul Uniunii Europene în ansamblul său. Baza de date oferită de Eurostat poate fi accesată gratuit la adresa https://ec.europa.eu/eurostat/web/main/data/database, fiind disponibilă în engleză, franceză și germană. În cele ce urmează voi face o scurtă prezentare a principalelor categorii de date care sunt disponibile, a modalităților în care ele pot fi accesate, descărcate și integrate în diverse tipuri de documente, ca și a unor categorii specifice de date, utile pentru anumite domenii. În Figura 1 am prezentat principalele teme în funcție de care este organizată baza de date Eurostat. În interiorul lor, datele sunt asociate unor teme secundare, care fac căutarea mai ușoară în baza de date. De asemenea, dacă se dorește căutarea anumitor date specifice, Eurostat oferă funcționalitatea căutării în funcție de denumire sau, dacă se cunoaște, de codul bazei de date.
Pe lângă datele colectate de la oficiile naționale statistice ale țărilor care participă la Eurostat, sunt oferite date obținute prin intermediul a câtorva anchete derulate la nivel european, care ajută la mai buna acoperire informațională și, ulterior, analiză a unor domenii de interes. Astfel, regăsim în Eurostat date din următoarele anchete:
- LUCAS – Land Use and Coverage Area frame Survey – anchetă realizată o dată la 3 ani, care identifică modificările înregistrate din perspectiva utilizării terenurilor (utilizarea socio-economică a terenurilor) și a acoperirii acestora (cu culturi, iarbă, păduri, zone de construcții); ultima anchetă disponibilă este din 2018
- EU-LFS – EU Labor Force Survey – este cel mai mare sondaj european privind gospodăriile, având drept obiectiv clasificarea populației de vârstă activă (15 ani și peste) în trei grupuri reciproc exclusive și exhaustive: salariați, șomeri (ambele împreună alcătuiesc așa-numita “forță de muncă”) și populația din afara forței de muncă (studenți, pensionari și persoane casnice)
- HETUS – Harmonised European Time Use Surveys (HETUS) – rezultate ale sondajelor naționale pentru a determina cât timp petrec oamenii pentru diverse activități, inclusiv munca remunerată, treburile casnice și îngrijirea familiei, îngrijirea personală, munca voluntară, viața socială, călătoriile și timpul liber.
În afară de temele principale, Eurostat oferă 5 mari categorii de date referitoare la politicile Uniunii Europene, accesibile la https://ec.europa.eu/eurostat/web/main/data/browse-statistics-by-theme, și organizate astfel:
- Indicatori ai zonei euro – date generale despre zona euro, Uniunea Europeană și statele membre
- Dezvoltare durabilă – date despre cele 17 obiective de dezvoltare durabilă și cele 169 de obiective aferente acestora, care se află în centrul Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă a ONU
- European Pillar of Social Rights – date referitoare la oportunități egale, condiții de muncă echitabile și protecție și incluziune socială în statele membre
- Economie circulară – date referitoare la producție și consum, managementul deșeurilor, materii prime secundare, competiție și inovare
- Macroeconomic Imbalance Procedure (Procedura de dezechilibru macroeconomic) – indicatori folosiți în acest mecanism de supraveghere care urmărește să identifice din timp potențialele riscuri macroeconomice, să prevină apariția unor dezechilibre macroeconomice dăunătoare și să corecteze dezechilibrele care sunt deja în vigoare.
Datele privitoare la politicile Uniunii Europene sunt foarte utile cercetătorilor din domeniul economic și al șțiințelor sociale, în general, dar și celor din domeniul ingineriei economice, mediului, sănătății ș.a.m.d. Este de remarcat și faptul că sunt permise comparații ale indicatorilor dintr-o țară cu cei din alte țări, analize ale evoluției și progresului indicatorilor, ca și broșuri și documente mai ample de analiză a acestor indicatori, ce pot fi descărcate liber.
Pentru a sprijini cercetarea și formularea de politici publice și ale mediului privat în perioada pandemică, dar și post-pandemică, Eurostat a dezvoltat o componentă nouă, denumită European Statistical Recovery Dashboard – disponibilă la https://ec.europa.eu/eurostat/cache/recovery-dashboard/. Această componentă permite vizualizarea rapidă a evoluției principalilor indicatori din trei domenii – Economie și prețuri, Afaceri și comerț și Oameni și piața muncii – începând cu al doilea trimestru al anului 2019 și până în prezent. Indicatorii sunt disponibili la nivelul Uniunii Europene și la nivel de țară. Pentru a ilustra folosirea acestui Dashboard, am selectat România și Economie și prețuri, iar indicatorii sunt cei din Figura 2.
Dacă se selectează un anumit indicator, se deschide o nouă fereastră care permite ajustarea graficului în funcție de modalitatea de prezentare a indicatorului, dar și comparații cu Uniunea Europeană și alte țări membre. Pentru ilustrare, în Figura 3 am selectat Quarterly GDP growth (creșterea trimestrială a PIB) sub forma modificării procentuale față de perioada anterioară și am comparat România cu Uniunea Europeană și Bulgaria. De asemenea, am folosit bara de jos pentru a genera o perioadă mai mare de date (este posibil până la trimestrul 1 din 2007).
Pentru cea mai mare parte a categoriilor de date, Eurostat oferă utilizatorilor trei posibilități de obținere a datelor: prin browser de date, prin explorarea datelor sau prin descărcarea tuturor datelor disponibile în format TSV (engl. tab-separated values – un format simplu de tip text pentru stocarea datelor într-o structură tabelară). Astfel, dacă utilizatorul este interesat numai de anumite date asociate respectivului indicator (de exemplu, dorește datele numai pentru anumite țări, anumite perioade, anumite modalități de prezentare a indicatorului, etc.), atunci poate apela la primele două opțiuni, în timp ce formatul TSV furnizează toate datele disponibile în Eurostat pentru respectivul indicator. Figura 4 ilustrează modul în care sunt vizibile utilizatorilor aceste trei formate pentru indicatorii din categoria “Lifelong learning” (Învățare pe tot parcursul vieții). În partea dreaptă sunt prezente două iconițe: prima dintre ele conduce la texte de explicare a indicatorului (modul în care este construit, modul în care e colectat, structura lui, etc.) – aceste texte sunt foarte utile mai ales atunci când se lucrează prima dată cu un indicator -; a doua conține informații de bază referitoare la cele mai vechi și cele mai noi date acoperite, țările pentru care sunt disponibile datele și numărul total de date disponibile.
Diferența între datele colectate prin browserul de date și cele obținute prin explorarea datelor constă în faptul că browserul de date permite realizarea de grafice cu datele selectate (de tip liniar, coloane și hartă), care pot fi imprimate sau descărcate în format PNG, JPEG sau SVG. De asemenea, se poate crea un link de partajare a graficelor pe rețelele sociale.